Fractura dentară

Fracturile dentare sunt cel mai des întâlnite în contextul traumatismelor cavitații orale, dar totodată apar în consumul de alimente foarte dure, scrâșnirea sau încleștarea necontrolată a dinților (bruxism), obturații ce se întind pe suprafețe mari și nu au suficient suport dentar care -i asigure durabilitatea, dinți cu tratamente endodontice.

Este deosebit de importantă recunoașterea problemei în timp util pentru a corecta sau a crește șansele de recuperare și funcționalitate a lor. Majoritatea traumatismelor dentare apar la nivelul dinților maxilari, incisivii centrali fiind cei vizați în primul rând, urmați apoi de incisivii laterali și de canini.

Examinând dintele prin inspecție, palpare și percuție, medicul dentist poate evalua atât țesutul moale din jurul leziunii cât și întinderea acesteia la nivelul dinților, mobilitatea și sensibilitatea lor. Este necesar și un examen radiologic pentru un diagnostic cât mai sigur.

Tipuri de fracturi dentare și modalități de tratament:

  • fracturarea marginii incizale: apare la frontali, care printr-un traumatism pierd o parte din țesutul dentar (ciobire). Cel mai des, este lipsită de durere. Refacerea consta în aplicarea unei obturații compozite.
  • fracturarea cuspizilor: de obicei în cazul unor obturații extinse, morfologia molarilor este afectată de forțele crescute din cavitatea orală. În cazul în care nu există sensibilitate dentară, lipsa de substanță de va trata cu ajutorul rășinilor compozite
  • fisura verticală a dintelui: poate afecta pulpa dentară, iar în astfel de cazuri se optează spre un tratament endodontic însoțit de reabilitarea protetică
  • fractura verticală totală: se referă la situația în care linia de fractura străbate toată lungimea dintelui, separandu-l în două părți distincte. Poate apărea și în cazurile netratate de fisuri verticale evoluate.

Deasemeni este prezentă și simptomatologia dureroasă. În funcție de traseul liniei de fractură se decide extracția acestuia sau extracția parțială, păstrând una din rădăcini.